Recenzie: Ce ne spunem când nu ne vorbim de Chris Simion

Ce ne spunem când nu ne vorbim de Chris Simion

Publicată de editura: TREI 

An apariţie: 2011

Nr. pagini: 256

Să începem cu începutul...

"Ce ne spunem când nu ne vorbim. Găsesc ceva special doar în titlu, cum aş putea să nu o citesc?" <- aşa a început totul. De aici dorinţa mea de a citi această carte. Dor titlul parcă te face să stai mereu cu gândul la conţinut. Ce poate să fie? O să fiu dezamăgită după ce citesc această carte? Poate fi vorba despre un titlu bun şi un conţinut prost? Acestea sunt câteva din întrebările pe care mi le-am pus înainte să încep să citesc "Ce ne spunem când nu ne vorbim" şi trebuie să menţionez că e una din cele mai profunde cărţi citite de mine până în prezent. De asemenea, trebuie să menţionez că nu m-a dezamăgit.

 Ce ne spunem când nu ne vorbim? Ne spunem o sumedenie de lucruri. Dar oare suntem înţeleşi? 

Despre ce este vorba?

Totul ia naştere când Floarea Soarelui este diagnosticată cu cancer. Îmi veţi spune: Dar cum să fie o floare diagnosticată cu cancer? Ei bine, nu vorbim despre o floare. Vorbim despre două personaje cu pseudonimele de "Floarea Soarelui" şi " Zmeul Albastru". Din punctul meu de vedere e un mod ingenios de a numi personajele unei cărţi,  astfel fiecare putând să aleagă cine să fie Floarea Soarelui şi Zmeul Albastru. După ce Floarea Soarelui a fost diagnosticată cu cancer pe care îl descria ca fiind un crin sălbatic care s-a prin de ea, a decis să fugă de tot ce avea: prieteni, familie, părinţi. Pe parcursul cărţii, aceasta alege să îi ascundă soţului său boala spunându-i că nu îl mai iubeşte. Deşi Floarea Soarelui a luat această decizie, în încercarea de a se convinge pe sine că nu îl mai iubeşte realizează că toate cărările duc spre el. Oare va putea să îl uite? <- o întrebare pe care mi-am pus-o de nenumărate ori dar am primit răspunsul abia la sfârşit.
Într-un final, Floarea Soarelui învinge boala dar nimic nu se termină aici, sfârşitul fiind unul neaşteptat ( cel puţin de mine)
Până în ultimul moment era ceva de neconceput, dar iată că această carte nu continuă să ne surpindă. 

Trebuie să menţionez că nu este o carte scrisă ca toate celălalte. Este o carte scrisă în mail-uri. Floarea Soarelui a scris acele mail-uri pe care, din păcate, probabil nici acum nu a reuşit să le trimită către destinatar,

În plus...

În opinia mea, Ce ne spunem când nu ne vorbim nu este o carte foarte uşoară. Este o carte a căror idei trebuie înţelese ca totul să prindă  sens. De aceea multă lume se arată dezamăgită de această carte. La fel am fost şi eu la început...

Ce ne spunem când nu ne vorbim poate fi prietenul care te îndeamnă să faci anumite lucruri pe care le amâni la nesfârşit şi de asemenea prietenul care te ajută să schimbi ceva în viaţa ta pentru a nu trăi într-o continuă amorţeală.

De asemenea, este cartea în care se simte sufletul autoarei. Se simte cum aceasta a scris-o cu dragoste pentru a o reciti la nesfârşit. Se simt acei 8 ani în care Chris Simion a scris şi rescris, tocmai pentru ca această carte să fie pe sufletul său, cât şi al cititorului.

Cuvintele. O, Doamne! Atâtea cuvinte frumoase în această carte. Atâtea rânduri greu de înţeles dacă nu încerci să le înţelegi cu sufletul. Atâtea citate cărora nu le-am rezistat şi am decis să le păstrez în telefonul meu din simplul fapt că... nici nu ştiu. Pur şi simplu pentru că sunt ca prima rază de soare ce mângâie pământul după o iarnă foarte grea: te trezesc la viaţă. 

Pe scurt

Ce ne spunem când nu ne vorbim este o carte despre viaţă în primul rând, cât şi despre iubire. Dar nu orice iubire, ci una pură.
 Este o carte pe care o recomand cu drag şi pe care o puteţi găsi în format PDF aici .


Această care poate fi gura de aer de care tu ai nevoie aşa că nu mai sta pe gânduri şi citeşte-o.