În perioada în care toată lumea auzise de John Green şi îl recomanda, am decis şi eu să citesc o carte scrisă de el. Am ales să citesc "Căutând-o pe Alaska". Înainte să cumpăr cartea, m-am interesat puţin despre ea şi am găsit câteva persoane care nu aveau o părere foarte bună despre carte. În ciuta acestor lucruri, am vrut mai mult să o citesc iar după părerea mea este o carte foarte bună pe care am citit-o cu drag şi pe care o recomand.
În carte este vorba despre viaţa unui grup de adolescenţi. Personajul principal este Miles, numit şi Rotofeiul ( o poreclă ironică deoarece el era foarte slab) care a decis să îşi continue studiile la şcoala cu internat Cluver Greek. Acolo îşi face prieteni noi ( Chip, Takumi, Lara şi Alaska), învaţă lucruri noi dar mai ales învaţă ce înseamnă dragostea şi în acelaşi timp învaţă cum e să pierzi pe cineva foarte drag.
Din titlul cărţii mă aşteptam ca Alaska să dispară, noi să o căutăm împreună cu personajele, să o găsim şi să trăiască fericiţi până şa adânci bătrâneţi. De fapt, m-am înşelat. În carte Alaska Young este o fată fermecătoare care trece foarte repede de la o stare la alta. La început putem spune că Alaska e impulsivă ca mai apoi, spre sfârşitul cărţii să o cunoaştem cu adevărat. Să revenim la ceea ce se petrece în carte. Ei bine, după ce Rotofeiul se apropie de Alaska Young şi încearcă să o înţeleagă, într-o noapte Alaska dispare, lăsând în urma sa un mare mister. V-aş spune mai multe despre dispariţia ei dar vă las să descoperiţi singuri aceste lucruri. Prietenii săi încearcă să dezlege acest mister iar mai apoi reuşesc. Deşi se descoperă misterul dispariţiei, în urm Alaskăi rămân mult mai multe întrebări, unele care primesc răspuns iar altele în locul cărora rămân doar semne de întrebare.
Cartea este împărţită în două părţi: Înainte şi După. Probabil vă puteţi da seama ce înseamnă aceste două lucruri, iar dacă nu, nu o să vă spun ca să puteţi descoperi singuri, aşa cum am făcut şi eu.
Căutând-o pe Alaska este o carte care are atât momente triste cât şi fericite. Momente pline de mister şi momente în care nu ştim la ce să ne aşteptăm. Între toace aceste momente există un echilibru perfect iar cu cât parcurgem mai mult din carte, cu atât devine mai captivantă.
În concluzie, Căutând-o pe Alaska de John Green este o carte genială care merită citită şi pe care o recomand tuturor.
About Me
Blog Archive
Popular Posts
-
Cartea Insurgent, scrisă de Veronica Roth face parte din trilogia Divergent. Cea de a doua carte, respectiv Insurgent este la fel de interes...
-
Experiment este al treilea volum din seria Divergent scrisă de Veronica Roth. După părerea mea, este o carte reuşită, care m-a făcut să st...
-
În perioada în care toată lumea auzise de John Green şi îl recomanda, am decis şi eu să citesc o carte scrisă de el. Am ales să citesc ...
-
Fluturi de Irina Binder Publicată de editura For You în 2012 Numărul paginilor: 263+318 O mică introducere... Fluturi, două volume...
-
De vorbă cu Emma Autor: Vitali Cipileagă Număr pagini: 183 Editura: Bestseller O scurtă introducere în recenzie... De v...
-
Ce ne spunem când nu ne vorbim de Chris Simion Publicată de editura: TREI An apariţie: 2011 Nr. pagini: 256 Să începem c...
-
Ceea ce m-a făcut să citesc Divergent de Veronica Roth a fost citatul de pe copertă: ”O singură alegere te poate transforma radical”. Du...
-
Cimitirul de Adrian Teleşpan Produs publicat de editura Herg Benet în 2013 Numărul paginilor: 384 Cum a început totul... Ci...
-
Nu ştiu de ce dar am senzaţia că toată lumea a citit această carte. "Sub aceeaşi stea" de John Green este o carte extrem de cunosc...
Blogger templates
Blogroll

featured Slider
© Walking-On-Letters All rights reserved. Blogger Template by Loefa-cebook
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu